nou:x:x capitolul 5.:*

Capitolul 5.

-Spune-mi Elena ce cautai in padure?

-Nu cred ca mai conteaza.deocamdata. zise incet.

-Elena..stii..poate ca nu vrei sa discuti acum..dar la orice ora ma poti suna sau sa vi la mine. Te ascult si poate te pot ajuta.

Ma privi apoi intoarse capul. Ok. Poate ca odata va apela si la mine. Dar nu eram convins.

-Era locul preferat al parintilor mei.

Spuse deodata.

Preferau sa mergem acolo la fiecare sfarsit de saptamana…

Privea inca pe geam.

-Imi pare rau.

-Nu..nu iti pare. Nu ii cunosti! Nu stii ce oameni au fost. Tatal meu conducea bine. Un accident stupid i-a omorat.

Am privit in fata. Ma simteam atat de vinovat. Oare cand va afla ma va ierta?

-Imi pare atat de rau Elena. Nici nu stii cat.

Nu zise nimic.

Eram in apropiere de casa ei. Matusa ei tocmai ajungea acasa.

-Pentru Dumnezeu Elena!

Zise imediat ce am parcat masina.

  Trebuia sa faci ce ti-am zis. Eu nu am timp.

Aceasta inainta spre casa in timp ce eu abia coboram.

Matusa acesteia ma privi ciudat…parca as fi fost mancat din priviri.

   Elena? Ea se intoarse dandu-si seama ca nici macar nu ma salutase.

-Pa Damon.

-Stai..zise aceasta..nu ma prezinti?

Elena privi ciudata apoi zise:

-Damon ea este matusa mea.

-Imi pare bine..imi poti zice Katty.

Am zambit.

-Incantat..am zis sarutand mana acesteia. Damon Salvatore.

-Elena nu mi-a vorbit pana acum despre tine…

-Serios? Eu oricum sunt nou in oras..

-Deci nu cunostii pe nimeni pe aici..Ce ar fii sa iei cina cu noi in aceasta seara?

Elena privea mirata toata incercarea matusii sale de a imi intra pe sub piele..

-Nu cred ca este o idée buna..sunt convinsa ca Damon are alte preocupari..

-Nu fii prostuta Elena..stii ca sunt liber in acest moment.

-Nu Damon esti foarte ocupat.

-Elena! Este invitatul meu. Te rog.

-Faceti ce vreti.

Aceasta pleca lasandu-ma cu ciudata asta ce se prefacea o gazda buna dar stiam ce fel de femeie se ascunde dupa masca frumoasa. Daca Elena mi-ar fi permis as fi mancat-o..probabil nici nu m-as satura.

Elena intra in casa si tranti usa.

-Ciudatilor. Se auzea dupa scarile casei acesteia. Cine se crede?

Am zambit in timp ce intram in casa.

-Deci Da-mon,nu?

-Damon,da.

-De unde esti frumosule.

Bleah! Frumos! Ok..eram dar suna ciudat din gura unei femei.

-Texas!

Am zis la nimereala.

-Minunat..esti aici pentru o perioada mare de timp?

-Da.

Atat cat va avea nevoie de mine.

 Elena? Este sus?

-Da..nu ne va deranja o perioada de timp.

-Minunat.

Am raspuns indreptandu-ma spre scari. Nici nu luasem in consideratie invitatia acesteia de a filtra cu ea.

Am ciocanit la usa incet.

Nu se auzea nici un sunet la ea in camera decat respiratia rapida a acesteia.

-Stiu ca esti acolo..in patul tau inconjurata de pernele tale mari..incercand ca nu ma auzi.

Am zis stiind ca asculta cu atentie.

Dar nu veni nici un raspuns.

-Te rog.

Aceasta cobora si deschise usa usor incat decat un sfert din cap I se vedea.

-Ce vrei Damon?

-Ce faci?

Isi dadu ochii peste cap.

-Sa vorbim nimic mai mult..am zis dupa un timp. Ma lasi sa intru?

Aceasta deschise usa asezandu-se pe pat lipita de perete incat abia se vedea trupul ei in pernele stranse ca o baricada.

-Aici doarme deci Printesa adormita?

-Ce te face sa crezi ca sunt o printesa? Nu sunt Damon..sunt o ciudata care vrea decat sa fie lasata in pace…oare cere prea mult?

-Da.

Am raspuns  simplu. M-am apropiat de raftul unde vazusem poza cu parinti ei ultima data. Nu mai era acolo. Raftul era inchis. Probabil acolo se afla si jurnalul si poza cu parintii ei. Camera era mare. Seara mi se parea atat de mica. Inghesuita.

-Frumos. Mai frumos ca la mine..am mintit eu.

-Sunt sigura.

-Te invit sa vii la mine sa vezi casa mea.

-Nu multumesc.

-Elena credeam ca suntem prieteni.

-Nu suntem. Nu vom fi. Nu am fost.

Ciudat..imi amintesc clar ca in jurnalul acesteia a scris ca ii pare rau ca nu mi-a acordat o sansa sa fim prieteni.

-Elena..ai decat o viata. Nu vrei sa te bucuri de ea..de ce vrei sa mori?

Aceasta ma privi furioasa.

Trebuia sa ajungem si aici.

-Cine ti-a spus Damon? Caroline? De ce nu iti vezi de treaba ta? E treaba mea ce vreau cu viata mea sa fac.

M-am dus imediat langa ea si am prins-o de mana.

-Prostuto! Nu stii ce inseamna moartea! Nu este cum crezi tu!

Ce ascunzi aici Elena? Ai un singur dulap si l-ai incuiat! Ce ascunzi? Am tras de dulap producand un imens zgomot. Acesta se deschise.

-Esti nebun inceteaza!

Din interiorul sertarului au cazut poze..foi si jurnalul.

Am ridicat ce ma interesa ..poza.

Am privit-o cu atentie. Era atat de mica si fragila. In poza zambea. Iar acum nu mai zambea.

-Dami poza Damon.

-Sunt parinti tai?am zis eu neinteresat de mana ei ce incerca sa ajunga la poza. Esti draguta.

-Te rog sa imi dai poza.

Zise ridicandu-se pe varfuri ajungand aproape de mana mea.

-Sa ma gandesc. Nu!

Aceasta intinse mana dupa poza ajungand aproape de gura mea. Asa Elena simte acelasi lucru pe care il simt  si eu cand ma uit in ochii tai. Aceasta vazand ca ajunse aproape de trupul meu ma privi apoi lasa mainile in jos si se dadu 3 pasi mari in spate.

-Jur Damon..daca pun mana pe tine te ucid.ok?

-Jur Elena ca daca pun mana pe tine nu mai scapi. Ok?

Aceasta ridica mana pentru a da o palma dar mana mea ii prinse bratul chiar inainte de a face contact cu fata mea.

-Elena..Elena..o Elena. Te joci cu focul.

-Nu Damon..ma joc cu diavolul in persoana.

Am zambit.

-Elena..nu ai inteles..eu sunt mult mai rau. Cel mai rau.

-Te cred. Acum dami poza.

-Ceva in schimbul pozei.

-Un dute dracu dragut?

-Ha Ha Ha. Un sarut suna mai frumos.

Aceasta isi apropie gura de gura mea. Era momentul potrivit. Vroiam sa o uimesc sa o fac sa ma placa. Dar in schimb zise.

-Niciodata.

Si se intoarse plecand din camera. Ramasem acolo privind-o cum pleaca. Nimeni nu imi crease atati nervi. Am aruncat blestemata de poza pe pat si am coborat pe scari unde am gasit-o pe Elena pe canapea iar pe matusa sa pregatind masa.

-Se pare ca ai fermecat-o pe matusa mea…face mancare.

Am zis cand m-am asezat langa ea pe canapea. Se difuza un film vechi. Ciudat Elenei se pare ca ii placea. Era din vremea mea.

-“Pe aripile vantului” zise aceasta.

-Zambesti.

-Da..ma bucur cand umilesc pe cineva.

Zise repede.

-Elena..tine-ma sa nu te ucid.

-Shhh..nu ma pot concentra.

Zise razand.

Mi-am incordat maxiliarul incercand sa nu o bat. M-am indreptat spre bucatarie. Aveam sa ma folosesc de creatura aia sa aflu mai multe.

-Damon..pregatesc cina.

-Interesant. Am zis imediat ce am privit fata acesteia care zambea fals.

-Vreau sa te intreb ceva. Si imi vei spune adevarul.

Aceasta era fermecata de ochii mei si cazu prada. Devenind o prada usoara.

-1. De ce te porti asa cu Elena?

-Pentru ca nu o suport. Este tanara. Frumoasa. Nu are griji. A avut cei mai frumosi prieteni pe care i-a lasat. Nici macar nu s-a deranjat sa se faca placuta. Este. Si nici nu o intereseaza viata. Vreau sa o ajut sa moara. O vreau moarta.

Zise aceasta.

Vroiam sa o ucid. Dar mai intai voi afla ce ma intereseaza.

-2. De ce Elena vrea sa se sinucida?

- Pentru ca nu ma suporta. Si stie ca ea si-a ucis parinti. Din cauza ca au vrut sa ajunga mai devreme cum le-a implorat.

 Mi-am infipt mana in gatul ei.

Aceasta facu ochii mari.

-Nu pot sa respir,tipa ea.

-S-a intamplat ceva..?

Striga Elena din canapea. Dar nu ridica privirea.

-Spune..”nimic..Damon imi povesteste ceva. Nu vrei sa ni te alaturi?”

-Nimic..Damon imi povesteste ceva. Nu vrei sa ni te alaturi?

-NU.

Mana mea inca era infipta in gatul ei.

Acum sa continuam.

-Diseara sa fii la ora 00:00 in padure. Te voi ucide. Sa nu intarzi.

Acum..zambeste frumos. Serveste masa si vei cina pentru ultima data.

-Da.

Zise zambind.

-Cina este gata!

Striga aceasta uitand tot ce i-am zis inafara de faptul ca trebuie sa fie in padure la miezul noptii nici un minut in plus.

Elena sosi la masa. Se aseza nonsalanta la masa. Privea spre matusa sa care ma sorbea din priviri.

Trebuia sa ii spun sa inceteze. Ma scotea din sarite. Privea cum aceasta mai avea putin si sarea pe mine.

-Deci Elena..faci ceva maine?

Am intrebat eu.

Ea ma privi aproape aruncand flacari pe nas.

-Sunt ocupata toata saptamana.

-Pacat..sunt sigura ca iti vei face loc in agenda ta ocupata si pentru o vizita acasa la mine.

Aceasta ma privi apoi lasa privirea.

-Am discutat cu matusa ta si a fost deacord.

-Am fost?

-Da..cand am discutat mai devreme.

Am zis facand ochii mari. Folosind..”darul” primit.

-Da. Am uitat. A zis aceasta rapid.

Privind spre mine.

-Veniti maine.

-Minunat..vom fi acolo.

Desigur..tu nu.

-Minunat.

Am privit-o pe Elena si aceasta isi dadu ochii peste cap.

-Elena esti amabila sa ma conduci?

-Nuu.

Am intrebat-o dupa ce am terminat masa.

Am zambit.

-Trebuie sa o faci..striga fiinta aia oribila.

Aceasta se ridica lent..foarte lent. Cand am ajuns la usa aceasta spuse:

-Noapte buna Damon. Zise trantind usa.

Ok..stiu..o merit. De 172 de ani o tot merit. Vroiam sa fiu refuzat. Era mai placut. Mai amuzant. Multe femei au cazut atat de rapid..fiind fermecate de felul in care arat, de stilului meu,de sarmul meu si de placerea de care dau dovada atunci cand ascult Taylor Swift..Bleah. ma rog. Concluzia este: sunt inebunite dupa mine. Dar Elena mai mult ma ura decat ma placea. Iar asta ma facea sa fiu atat de uman.

Vroiam sa vad cum este sa fii iarasi om,cum eram acum 172 de ani. Oferind o floare persoanei care o ador. O invitatie romantica la un restaurant sau intr-un loc special. Ok..nu mai suntem in 1839..fetele din ziua de astazi fac orice pentru putina atentie..dar Elena,nu era ca orice fata..ciudata era un cuvant atat de dezgustator dar se potrivea cu atitudinea ei.

Am privit-o cum se indeparta spre camera avand hainele alea oribile ce ii acoperea corpul minunat.

Am zambit si m-am indreptat spre locuinta. Pardon “casa mea”

Uitasem sa ii zic de petrecere. Era ziua mea. Habar nu aveam ce se face de obicei. Stiam de petrecere. Imi aminteam ultima mea petrecere. Era toata comunitatea. Daca tatal meu era primarul orasului..cunosteam o multime de oameni. Mancare,prieteni,bautura consumata pe ascuns…fetele cu rochii vaporoase ce se credeau mari doamne. Toate aceste lucruri in 1839. M-am urcat in masina mea. Stiam ca este una scumpa. Foarte scumpa. Stiam ca intorcea de fiecare data privirile trecatorilor dupa ea. Era o culoare inchisa cu geamuri la fel de inchise. Purtam cele mai scumpe haine. Aveam tot ce imi doream si nimic.

Eram fara amintiri,fara speranta si mort.

Am avut o singura prietena dupa moartea mea. Maya…o prietena care am ajuns sa o iubesc. O adoram si ea la fel..Era oarba. Nu imi putea vedea chipul ce nu imbatranea. Pentru ea am facut tot. Am trait o viata. O viata normala. Dar a murit..precum toti din viata mea. Nu am dorit sa o transform. Nu puteam sa ii zic ca sunt un vampir. Dupa moartea ei..am inceput iar sa fug..condus mai mult oarba mea vinovatie. Am condus pana in Texas unde am aflat ca mai existau ca mine. Era un intreg oras. Se razbunau pe oameni in cel mai mare fel. O cunosteau pe Emilia. Era una dintre originali. Toti o cunosteau si toti vroiau sa o ucida.

Ii trasformase pe o parte dintre ei. Le-am explicat ca o ucisem. Pareau fericiti. Ok..revenim. Trebuia sa imi inoiesc ideea  de a seduce o tanara. Sunt prea batran pentru asta. Am zis zambind.

:>bauu:>sper ca va place:P